SUPĂ CREMĂ DE LEGUME



Meniul zilnic de după sărbători ar trebui să conțină mâncăruri cât mai ușoare, pe bază de legume, care să ajute organismul să se refacă după mâncarea mai grea consumată în această perioadă și care să contribuie la refacerea siluetei.

Așadar, vă propun o mâncare foarte ușoară, cu aproximativ 50 kcal/100 g, în varianta gătită de mine. Bineînțeles, valoarea calorică va crește considerabil dacă alegeți să consumați această supă de legume cu smântână și/sau crutoane. Însă chiar și așa, veți obține o masă ușoară, perfectă pentru sezonul rece, plină de nutrienți și bogată în fibre, potrivită atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici.


INGREDIENTE:

- 3 morcovi;
- 1 păstârnac mediu;
- 1 rădăcină de pătrunjel;
- 1 cartof potrivit;
- 1 bucată de țelină;
- 1 dovlecel;
- 1 ardei kapia;
- 1 linguriță de ulei de măsline;
- sare, piper și verdețuri uscate;
- fulgi de chilli; (opțional)


Am curățat legumele și le-am tăiat în bucăți potrivite, cu excepția cepei pe care doar am crestat-o, întrucât o voi scoate după fierbere. Varianta mai puțin dietetică a acestei supe ar fi să tocați mărunt ceapa, să o căliți fără a o rumeni în puțin unt/ulei, apoi să adăugați apa și restul legumelor pentru fiert.


Am pus legumele într-o oală încăpătoare, am umplut oala cam 3/4 cu apă și am dat la foc mic pentru aproximativ 35 de minute. Verificați cu furculița rădăcinoasele, să fie bine fierte.


Am scos ceapa și am aruncat-o.


Am scurs supa de legume într-o altă cratiță, lăsând în oala în care au fiert apă cât să le acopere. Din zeama dată deoparte urmează să reglăm consistența supei.



Cu un blender vertical am pasat legumele, direct în oală.


Am adăugat condimentele și am pasat încă un minut, până am obținut o cremă fină. (reglați consistența după plac!)



În acest punct, dacă supa vi se pare prea densă, puteți regla consistența cu zeama dată deoparte. Eu am ales să nu, chiar nu era nevoie. Zeama de legume o puteți păstra pentru risotto, pilaf sau orice altă mâncare și să o puneți în loc de apă.

Am servit supa cu fulgi de chilli și câteva crutoane.


Poftă bună!



Comentarii

Postări populare