NUGGETS DIN PIEPT DE PUI
Când apare pofta de fast food, dar vă doriți să știți exact ce mâncați și cum a fost preparat. Acești nuggets sunt mai buni decât cei congelați, gata de preparat, din supermarket-uri și mai buni decât cei din lanțurile de fast food. Așadar, vă invit să testați și să îmi spuneți dacă am dreptate. Se prepară în maximum 30 de minute, cât un drum și stat la coadă la fast food.
INGREDIENTE: (aproximativ 16-18 bucăți)
- 1 piept de pui;
- 150 ml lapte;
- 1 ou;
- 1 linguriță de cimbru uscat;
- 1/4 linguriță de fulgi de chilli;
- 50 g pesmet;
- 50 g făină;
- 50 g parmezan ras;
- sare și piper.
Am spălat și tăiat pieptul de pui în cubulețe potrivite pentru nuggets.
Într-un castron încăpător am făcut o marinadă din lapte, ou, cimbru, fulgi de chilli, sare și piper. Am lăsat carnea în acest amestec aproximativ 10 minute. Dacă aveți timp, o puteți lăsa chiar 20 de minute!
Între timp, într-o pungă cu fermoar am amestecat pesmetul, făina și parmezanul ras.
Am adăugat carnea în pungă și am amestecat foarte bine.
Am prăjit bucățelele de carne în baie de ulei, până s-au rumenit frumos. Pot fi făcuți și la cuptor, pe hârtie de copt, la 200 de grade, timp de 15-20 de minute, ca să evitați prăjirea. Să țineți cont să îi întoarceți o dată, la jumătatea timpului de coacere.
Crocanți la exterior și suculenți în exterior, vor fi îndrăgiți rapid de familie!
Comentarii
Trimiteți un comentariu