APERITIV GRECESC CU BRÂNZĂ FETA
Cu gândul încă la Grecia și cu pofta de a aduce puțină mireasmă elenă în farfurie, vă propun următoarea rețetă. Super simplă și rapidă, întocmai cum v-am obișnuit.
INGREDIENTE:
- 1 ardei kapia copt;
- 100 g brânză feta;
- 1 linguriță amestec condimente;
- 2 lingurițe ulei de măsline.
Am pus toate ingredientele în blender și am mixat până la omogenizare, obținând o cremă de brânză feta cu aromă de ardei copt. Am folosit un condiment pentru feta cumpărat din Grecia care conține paprika dulce, piper negru și paprika iute. În lipsa unui mix de condimente, puteți folosi mirodeniile ca atare și să le combinați după bunul plac.
Brânza feta și ardeiul copt se potrivesc de minune și crema obținută este un real succes la mesele familiei. Am servit alături de pâine proaspătă, făcută la mașina de pâine Tefal Pain et Tresors, primită în testare de la Tefal și Buzzstore. Cu rețeta pâinii voi reveni într-o postare viitoare. Până atunci, vă puteți insipra de aici sau de aici.
#buzztefalcooking
Poftă bună!
Comentarii
Trimiteți un comentariu