CHIFTELE DIN CARNE DE PORC CU LEGUME ȘI MOZZARELLA (LA CUPTOR)


Cum vă sună o rețetă de chiftele suculente și pufoase, pline de legume, cu care să îi faceți chiar și pe cei mai mofturoși meseni să ceară o a doua porție? De multe ori, nu reușim să introducem suficiente legume în alimentația noastră de zi cu zi. Ei bine, această rețetă ne scapă de grija asta! Aceste chiftele se potrivesc de minune cu salată, pot fi consumate ca fel principal sau aperitiv, pot fi luate la pachet, la picnic sau în excursii, pot fi însoțite de garnitură sau nu, după preferințe. Fiind gătite la cuptor și nu prăjite, am redus considerabil numărul caloriilor, astfel că îl putem considera un preparat dietetic, sărac în carbohidrați, adaptabil dietelor proteice sau de tip ketogenic.


INGREDIENTE:

- 500 g carne de porc;
- 2 ouă;
- 150 g porumb din conservă;
- 2 dovlecei mici rași;
- 1 morcov ras;
- 3 fire de ceapă verde/o ceapă;
- 2 fire de usturoi verde/ 5 căței de usturoi;
- 1/2 de ardei gras roșu;
- 100 g mozzarella gourmet;
-1/2 de legătură de pătrunjel verde;
- 1/2 de linguriță de cimbru uscat;
- 1/4 de linguriță de fulgi de chilli; (opțional)
- 3 linguri de pesmet;
- 1 lingură de ulei pentru uns tava;
- sare și piper.


Am curățat și am spălat bine legumele.


Am ras la robotul de bucătărie mozzarella, morcovul și dovleceii și am tocat, tot la robot, ceapa, usturoiul, pătrunjelul și ardeiul. Am scurs dovleceii, după care am amestecat legumele mărunțite cu porumbul, carnea, brânza, ouăle și pesmetul, apoi am condimentat bine și am omogenizat totul cu mâna.


Am uns o tavă cu ulei (cam o lingură!), am format chiftelele și le-am așezat, lăsând puțin spațiu între ele. Puteți să le coaceți și pe hârtie de copt, însă din cauza conținutului mare de legume din compoziție vor lăsa apă în timpul gătirii. Direct în tavă, apa se evaporă, iar chiftelele se rumenesc frumos.


Mi-au rezultat 30 de chiftele. Am dat tava la cuptorul preîncălzit, la 200 de grade, pentru 40 de minute, până s-au rumenit frumos. În funcție de cuptor, puteți mări timpul cu până la 5 minute.




Am servit alături de salată de roșii și castraveți, însă merg de minune și cu un mujdei de usturoi verde, că tot a început sezonul!

Poftă bună!

Comentarii

Postări populare