MĂMĂLIGĂ ÎN STRATURI LA CUPTOR



Cred că vremea capricioasă de afară m-a inspirat să fac rețeta asta. De obicei, este o rețetă pe care o pregătesc toamna sau iarna, fiind consistentă. La 18 grade de afară, pot considera că e momentul perfect. Nu obișnuiesc să măsor ingredientele când pregătesc, dar am făcut-o acum pentru a putea împărtăși rețeta cu voi. Așadar, sunteți liberi să adaptați și să improvizați, este o rețetă versatilă.

INGREDIENTE:

- 1 l apă sau lapte;
- 250 g mălai;
- 500 g brânzeturi;
- 200 g cârnați sau afumătură (opțional);
- 20 g unt;
- sare, după gust.


Întâi, pregătim o mămăligă dintr-un litru de apă sau lapte (eu am folosit apă de data aceasta) și 250 g de mălai. Mămăliga nu trebuie să fie foarte vârtoasă, ci puțin mai moale. La final, adăugăm un cubuleț de unt pentru a deveni mai cremoasă.

Lăsăm mămăliga să se răcorească 2-3 minute și ungem o tavă de copt cu unt. Eu am folosit o tavă de 20x30 cm și a fost perfectă pentru cantitățile menționate.
Împărțim mămăliga în două jumătăți și așezăm în tavă primul strat.


Urmează brânzeturile. Eu am făcut un amestec din toate brânzeturile pe care le mai aveam în frigider și am pus: o cutie de brânză făgăraș, 100 g brânză proaspătă de vaci, o bucățică de telemea de bivoliță și încă o bucățică de caș de capră. În total, cam de 500 g. Puteți folosi orice fel de brânză vă place, de aceea spuneam că este o rețetă foarte flexibilă.



Acum, urmează o parte opțională: afumătura. Eu am prăjit un cârnat împletit cu bacon și am adăugat bucățelel peste brânză.


Am pus restul de mămăligă peste umplutură de brânză și cârnați. Peste stratul de mămăligă am tăiat cubulețe de caș.


Am dat la cuptor pentru aproximativ 20 de minute, până când a prins crustă, iar brânza s-a rumenit.


Opțional, după 10 minute, puteți scoate tava și forma mici adâncituri în mămăligă în care să puneți ouă.

Poftă bună!




Comentarii

Postări populare