Cine se mai plictisește în concediul de creștere a copilului?

O prietenă m-a întrebat dacă nu mă plictisesc să stau toată ziua acasă.

Este ora 12.00 și încă nu am ajuns la baie să mă spăl pe dinți. Sunt tot în pijama, iar părul îmi e vâlvoi. Este o zi ca oricare alta, din ultimele 10 luni. Mi-am amintit întrebarea și mi se pare amuzantă. Haideți să povestim!

Stau acasă deja de un an. Două luni de prenatal, apoi s-a născut ștrumfilinca. În lunile de prenatal am aranjat hăinuțe mici, am citit cărți de puericultură și ajunsesem la zi cu Suits, Modern Family și The good wife. De dormit, nu am dormit prea mult pentru că micuța locatară obișnuia să își întindă piciorușele pe ficatul meu și să lovească ritmic. În plus, dormitul continuu pe stânga mi se părea foarte greu, încât uneori ajungeam să dorm aproape în fund, doar să îmi găsesc o poziție mai confortabilă. Oricum, trai lejer, nimic de obiectat.

În primele luni după naștere, ca orice mamă începătoare, nu am putut dormi: verificarea obligatorie a respirației, panica “s-a întors pe burtă, ce mă fac? mai bine o păzesc!”, mai ales că micuța se trezea să sugă din două în două ore, dacă nu chiar mai des. M-am încăpățânat să o obișnuiesc să doarmă în patul ei, “să nu se învețe o răsfățată, că nu mai scapi de ea, să doarmă singură!”. Era cumplit. Cu ochii mijiți, mă străduiam să rămân trează cât durau reprizele de alăptat. Uneori, în jur de 40 de minute. O puneam în pat, cu toată grija, iar, în momentul în care atingea cearșaful, se trezea și o luam de la capăt. Slavă Domnului, nu m-a ținut mult dorința de a respecta regulile manualului și am practicat co-sleepingul (dormitul împreună). Nu sfătuiesc pe nimeni, doar vă împărtășesc experiența noastră și nu vreau să dau naștere la polemici. Am început să ne odihnim ceva mai mult, amândouă.

Zilele treceau foarte repede între alăptat, schimbat, spălat și de la capăt. Plus rufe de spălat, călcat, gătit, curățenie. În timpul liber căutam să mă documentez despre probleme, potențiale probleme și potențiale potențiale probleme, astfel încât să fiu pregătită pentru fiecare zi și fiecare etapă de dezvoltare.

A avut o perioadă în care singura poziție în care dormea era cu burtica lipită de pieptul meu. Mă imobiliza total. Da, cei care nu ați practicat asta vă veți imagina că dormeam și eu. Ei bine, nu. “Dacă adorm și mă rostogolesc? Dacă o scap?” Și white noise… am ascultat ploaia în 4 luni, de parcă venea potopul…

Cineva ne-a spus, la scurt timp după naștere, o vorbă tare înțeleaptă: “copil mic, probleme mici.” Pe măsură ce a crescut a avut nevoie de tot mai multă grijă și atenție. Să vă povestesc cum e cu diversificarea? Gătești de trei ori pe zi, să fie totul proaspăt, copilul gustă 2-3 lingurițe (asta dacă nu refuză total!), arunci totul la gunoi (sau mănânci tu, dacă nu ai apucat să mănânci nimic altceva sau chiar de ciudă că nu a vrut să guste și ieșise foarte gustos), speli de trei ori pe zi castronel, linguriță, cratiță, crăticioară, oală, blender și scaun de masă (uneori și copil!). Maratonul diversificării a început după 6 luni și s-a adăugat treburilor casnice deja existente. Iar eu am noroc de un soț bun, care îmi preia din responsabilități, se implică activ și mă ajută incredibil de mult, dar care are un loc de muncă. Mai este și buni, care ne-a ajutat foarte mult cu treburile casnice, așadar eu sunt dintre fericitele care nu fac totul singure în fiecare zi.

 Pe lângă toate cele de mai sus, adaugăm două plimbări pe zi, de cel puțin o oră, una dimineața și una după-amiaza. Dacă ai noroc și copilul stă liniștit în cărucior, ai un moment să îți pui ordine în gânduri. Dacă nu, ajungi să ții bebelușul în brațe și să împingi căruciorul sau să ieși cu micuțul în marsupiu (varianta folosită de noi) și să ai mâinile libere pentru mici (sau mai mari) cumpărături.

Nu mă plâng de nimic, dar am zile în care sunt mult mai obosită decât când eram la serviciu, sunt de cele mai multe ori contra cronometru și cu o șefă micuță care are niște reguli stricte. 
 
În concluzie, să nu credeți că în concediul de creștere a copilului este loc de plictiseală. Să crești oameni e o mare responsabilitate și o bucurie fără margini. Nu aș înlocui timpul petrecut cu ea cu nimic altceva. Nu aș da hainele pătate de mâncare (hrănitul copilului are o componentă ”periculoasă”) pe niciun costum fițos. Simt că sunt acolo unde trebuie și mă străduiesc să fac totul bine, însă creșterea copilului este departe de a fi o vacanță. Reclamele în care bebelușul este pus în pătuț, iar mama, coafată și machiată, îl mângâie pe creștet, îl lasă singur în camera lui și el adoarme zâmbind, nu au nicio legătură cu realitatea.

Așadar răspunsul este: NU, chiar nu am timp să mă plictisesc!

NB. Acest articol a fost scris pe durata mai multor zile, parțial cu ștrumfilinca în brațe, este inspirat din fapte cât se poate de reale și trebuie tratat cu o doză respectabilă de umor.